Mi-am dat demisia pentru Iubim Și Gătim

  • 0

Mi-am dat demisia pentru Iubim Și Gătim

Am făcut-o! După o săptămână în care m-am dus în fiecare dimineață la birou decisă să-mi dau demisia, în sfârșit s-a întâmplat. Cred cu tărie în proiectul Iubim Și Gătim! Cred că pot să fac mai mult, să construiesc mai mult, să creez mai mult!

Sunt omul acțiunii, să stau închisă într-un birou 5 zile pe săptămână este prea mult pentru mine. Am suferit din cauza asta în ultimele 6 luni! Și nu numai din cauza asta, ci și pentru faptul că nu mă puteam exprima, creativitatea mea era din ce în ce mai reprimată! Să vinzi ”protecție la foc” nu e un lucru tocmai ușor! Dar m-am compromis! Singură am ales să accept postul!

Am auzit multe persoane, în ultima vreme, că își vor da demisia! Unele au făcut-o deja, altele încă mai analizează contextul, iar altele nu au curaj! Mare curaj este să iei viața în piept și să spui: De azi vreau ceva mai bun pentru mine! Vreau să muncesc de plăcere! Vreau să am satisfacție atunci când fac ceva! Vreau să fiu liber și fericit prin ceea ce aduc în viața mea și a altora!

De acum lucrurile vor sta cu totul altfel! Energia începutului este cea care îmi dă avânt și care mă poartă spre idei și planuri noi!

V-am pupat și am fugit! Am o agenda încărcată!

Tu de ce ți-ai da demisia? Te rog să împărtășești cu mine dorințele tale!


No Comments

Alexandru Badea

25 aprilie 2013 at 11:33 am

Bravo, este un pas înainte, nu privi acest lucru ca pe un pas înapoi. La fel am făcut şi eu acum vreo 6 luni, la fel statul între 4 pereţi la birou mi sa părut de nesuportat. Avem nevoie să facem ce simţim că e bine pentru noi. Felicitări şi succes în noile proiecte.

ramona

25 aprilie 2013 at 11:40 am

de emotie, ai trecut luna mai pe demisie, in loc de aprilie :)
succes maxim, pasiunea te va duce departe!

cristian

25 aprilie 2013 at 12:03 pm

Bravo Florentine! Fati propria firma de catering

Florentina Gionea

25 aprilie 2013 at 12:14 pm

@Ramona. Daca nu ziceai tu nici nu vedeam:))))) Nu cred ca mai are vreo importanta!

Florentina Gionea

25 aprilie 2013 at 12:14 pm

@Alexandru. Ma bucur ca am gasit puncte comune!

Florentina Gionea

25 aprilie 2013 at 12:15 pm

@Cristian. Cu siguranta voi dezvolta proiectul. Merci

David Vladascau

25 aprilie 2013 at 12:26 pm

yessssss!!!!mult succes in continuare ….si ai incredere in fortele proprii ……si la mine mai dureaza ……putin …..

Delia Popa

25 aprilie 2013 at 3:57 pm

Bravo ! Succes in tot ce faci ! Am facut si eu pasul asta, pentru proiectul meu (hranatate.ro) si acum…ma simt extraordinar de bine si nu regret o clipa ! E nasol cand simti ca ceea ce lucrezi nu te implineste si pe plan personal…din pacate, multi sunt legati de maini si de picioare de postul respectiv (credite, salariu fix, familie etc) si putini sunt cei care nu au curajul sa o faca. Dar, eu cred cu tarie ca atunci cand ceea ce vrei sa faci are un scop nobil, cum ar fi preocuparea de a le nivela drumul si altora catre un stil de viata sanatos, atunci Universul (Dumnezeu) nu te lasa si iti ofera tot ce ai nevoie pentru a reusi. Iti doresc succes, te citesc de ceva vreme si imi place proiectul tau ! E minunat !

oana

25 aprilie 2013 at 8:31 pm

Felicitari si mult succes!
Si eu mi-am dat astazi demisia, ca sa pot sa-mi fac disertatia :P

Florentina Gionea

26 aprilie 2013 at 9:08 am

Suuuper, uite cati oameni curajosi exista in tara asta!!!! Daca ne-am pune toti ambitia pentru un scop nobil, Doamne ce ar iesi!!!!

Florentina Gionea

26 aprilie 2013 at 9:11 am

@ Delia. Si eu iti multumesc pentru sustinere si cred ca impreuna (toti promotorii stilului de viata sanatos) putem aduce un alt nivel de constiinta in ceea ce priveste hrana si lipsa bolilor! Chiar vreau sa lucrez la crearea unei comunitati! Te bagi?

elena

27 aprilie 2013 at 6:06 pm

felicitari fetelor…este foarte important sa fi motivat in ceea ce faci.iar motivatia sa nu fie o ipoteca sau studiile copilului…………he,he…BAFTA.Si cand ajung in tara am sa guste negresit din bunatatile tale Florentina.

Florentina Gionea

27 aprilie 2013 at 8:47 pm

Absolut, Elena! Te invit la masa!

adescreations

28 iulie 2013 at 3:19 pm

Felicitari Florentina. Mi-am dat si eu demisia in urma cu 3 ani, pentru florile presate.
Desi toti in jurul meu spuneau ca sunt inconstienta (si poate ca am fost putin), nu m-am lasat influentata de ei, ci de impulsul de moment, de forta viselor mele, de credinta ca totul va fi bine. Si asa este, chiar daca nu e usor uneori, insa ma simt libera si responsabila pentru viata pe care mi-o creez.
Iti urez mult curaj si inspiratie in continuare!

    Florentina Gionea

    28 iulie 2013 at 8:35 pm

    Bravo si tie! E bine ca ne dam seama tot mai multi ca viata este in mainile noastre! Sanatate si succes si cine stie poate ne intersectam cumva in ceea ce facem! :)

sserbanro

24 septembrie 2013 at 9:46 am

Bun găsit!
La mine, s-a petrecut în 1995.
Şi astăzi, consider că este una din cele mai valoroase decizii ale mele!
Mult succes!
Şerban

monicas10

24 septembrie 2013 at 12:39 pm

Păi au fost cam împărţite „demisiile” astea. Din unele joburi mi-am dat eu demisia, din altele am fost dată afară. Motivul: nesupunere şi nerecunoştinţă.
Aşa am ajuns la concluzia că oricât de bun angajat ai fi, dacă eşti din afara „familiei” (străin de naţie, cu familie personală, etc.) oricum ai foarte puţine şanse să rămâi prea mult timp într-un loc.
Era să uit: mi-am dat şi demisia odată din jobul de soţie. Dar asta e „altă mâncare de peşte”… :)

Leave a Reply

Evenimente urmatoare

Nu exista evenimente programate deocamdata.