Ghimbirul, rădăcina care taie greața și ajută în vindecarea cancerului

  • 2

Ghimbirul, rădăcina care taie greața și ajută în vindecarea cancerului

Bine v-am găsit,

ghimbirAzi vorbim despre planta mea aromatică favorită, ghimbirul. Îmi place la nebunie să îl consum pentru că mă ajută la digestie și îmi dă foarte multă energie. Însă am mai multe povești să vă spun despre ghimbir și despre puterile lui miraculoase de vindecare.

Așa cum am mai povestit, una din mătușile mele a avut cancer la sân. Pe toată perioada chimioterapiei nu s-a despărțit de ghimbir. În discuțiile noastre, îmi spunea: ” Nu îmi place deloc ghimbirul la gust, dar nu știu ce m-aș fi făcut fără el după operație. Pur și simplu, iau o feliuță și o înghit repede. M-a ajutat enorm!”. De atunci consumă ghimbir în fiecare zi și se simte excelent. Boala a trecut, iar analizele sunt mai bune ca ale unui om care nu a trecut printr-o astfel de experiență, ceea ce mă bucură foarte tare! :)

Ghimbirul este unul dintre cei mai redutabili dușmani ai cancerului, considerat chiar a avea un efect antitumoral în leucemii. Extrasele de ghimbir stimulează imuni­tatea prin creșterea activității timusului și splinei, precum și producția de fagocite. În cancerul de sân este indicat consumul de ghimbir, care  inhibă invazia, motilitatea și aglutinarea celulelor canceroase.

Cercetările specialiştilor  afirmă că ceaiul din rădăcină de ghimbir este eficient şi în tratamentul bolnavilor de cancer, care au făcut chimioterapie, reduce senzaţia de vomă. În acelaşi timp, ghimbirul este revigorant, combate stările de oboseală şi are efect de liniştire.

Ceai de ghimbir: 1/2 de linguriţă de rădăcină de ghimbir rasă se infuzează în 250 ml apă fiartă 10-15 min. Apoi se adaugă o felie de lămâie, o linguriţă de miere. Putem bea lichidul  în caz de răceală sau când ținem cure de slăbire.

Și încă o poveste cu ghimbir pentru voi și special pentru cei care au greață sau rău de mașină, ori de alt mijloc de transport. Am o verișoară, frumoasă foc. De curând am fost cu mașina la vreo 30 de minute de oraș în vizită la bunica mea. Pe motiv ca are rău de mașină, domnișoara nu a mâncat nimic toată ziua, ca să nu aibă probleme la întoarcere. Ajunsă seara târziu acasă leșinată de foame, face repede ceva de mâncare în timp ce maică-să o dojenește: ”Ce n-ai luat și tu o bucățică de ghimbir? Ai stat toată ziua nemâncată și cu amețeli, când puteai să înghiți o bucățică de ghimbir și nu mai aveai treabă.” Data viitoare cred că a învățat lecția.

Ghimbirul este cel mai bun remediu natural pentru grea­ță, în toate formele sub care se găsește: ulei esențial, capsule, macerat în alcool, marinat în miere, murat în saramura sau oțet, după metodele orientale și în special japoneze, fiert în supe ori preparat ca ceai, în infuzie. Pastilele contra răului de mașină sau de mare ar trebui uitate și înlocuite cu feliuțe mici de ghimbir.

Alte întrebuințări ale ghimbirului, inhibă înmultirea arhicunoscutului helicobacter pillori, bacteria asociată cu instalarea ulce­rului sau chiar a cancerului de stomac și colon.

Băile cu pudră de ghimbir se recomandă în cazul unor degerături, de asemenea persoanelor cu picioare şi mâini reci, mai sunt bune în dureri articulare.

Este un bun imunostimulator, antiseptic, antiviral echivalent cu usturoiul. În perioada rece a anului îl folosim în profilaxia răcelilor, dar şi în tratamentul acestora. De asemenea,  în bronşite, angine, astm bronhic însoţit de tuse seacă.  Fluidizează mucusul bronhic şi stimulează circulaţia sangvină, eliminând simptomele de mâini şi picioare reci, scade nivelul colesterolului, micşorează riscul coagulării sângelui şi previne afecţiunile cardiovasculare.

Totuși există și contraindicaţii, nu este recomandat ghimbirul persoanelor care au: gastrite şi ulcere gastro-duodenale, boli inflamatorii acute, febră, alergii, calculi biliari şi renali, femei gravide sau care alăptează.

Ghimbirul e deosebit de prețuit în bucătăriile orientale din India, Malaezia, Nepal, Bangladesh etc. Un nume alternativ al ghimbirului, introdus de turci în Moldova și Muntenia a fost cel de ‘piper alb’. Denumirea de ghimbir a fost folosită mai ales în Banat și Ardeal provenind din maghiarul gyömber, iar apoi s-a impus în intreaga țară. În fostele colonii britanice, cum ar fi Canada,Australia, Jamaica, Kenia, se consumă o așa-zisă „bere” din ghimber (ginger beer) care de fapt este o băutură ne-alcoolică, răcoritoare. O să fac pentru voi curând o rețetă delicioasă!

Ghimbirul face parte din alimentele afrodiziace puternice, este clasat pe locul trei, după căpşune şi ciocolată. Este indicat în cazul disfuncţiei erectile, frigiditate sau cuplurilor infertile.

Cât despre utilizarea ghimbirului în bucătărie, el aromatizează supele, sosurile, multe tipuri de mâncăruri asiatice, este extraordinar de bun în blaturi și prăjituri. Mi-a plăcut foarte mult combinația de ghimbir și morcov din Tortul de morcovi Raw Vegan făcut înainte de Paște la Kika.

De asemenea, ghimbirul uscat (pudră sau fulgi) – se folosește ca atare (ca înlocuitor al ghimbirului proaspăt), dar mai ales în mâncărurile pe bază de curry. Ce să mai, aș putea scrie o carte numai cu rețete  cu ghimbir! Revin curând cu o rețetă de smoothie detoxifiant!

Tu ce părere ai despre ghimbir? În ce rețete îl folosești?

Sănătate și succes!

Florentina Gionea

Consilier în Nutriție și Wellness

Veggie Chef

 


2 Comments

dorina

9 mai 2014 at 10:03 am

Este foarte bun ghimbirul. De cand il folosesc, si-l folosesc de cativa ani buni, starea mea de sanatate s-a imbunatatit considerabil. Nu mai am dureri de incheieturi, dorm bine,nu am mai racit iarna. Si-mi place aroma ghimbirului. Il folosesc in stare proaspata, ras ,in salate. Este minunat.

felicia

20 mai 2014 at 11:59 am

singura observatie necesara este aceea ca cel ce foloseste ghimbirul trebuie sa-si cunoasca foarte bine structura energetica.
Fiind o planta cu calitati picante, uscate, folosita la o doza prea mare, poate genera senzatii de uscaciune. Deci, ca in orice alt tratament, doza este cheia.

Leave a Reply

Evenimente urmatoare

Nu exista evenimente programate deocamdata.